duminică, 4 decembrie 2016

Solităm demisia întregului guvern, precum și a tuturor secretarilor de stat desemnați politic din ministerele/instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională! Motivul: H.G. nr. 146/2016 care interzice prin încălcarea legii și a Constituției, aplicarea Art. 121 din Legea nr. 223/2015 și acelor militari în rezervă/retragere care au acționat statul în instanță pt. diminuarea pensiilor lor în perioada 2011-2013!

Situația poate părea ceva mai complicată, de aceea încercăm să prezentăm datele cât se poate de succint! În perioada 2011-2013, diverse instanțe de judecată - în special cele din județul Argeș, au acordat caștig de cauză pe fond, unui număr relativ redus de militari în rezervă/retragere cărora le-au fost diminuate pensiile în baza Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011, acte normative ale guvernării sectante portocalii. Astfel încât, conform legislației în vigoare, ministerele au rambursat în totalitate sumele de bani cu titlu de pensie, militarilor în rezervă/retragere în cauză.

Vă readucem aminte (sau vă informăm) că în baza legislației haotice românești, în cazurile de pensii și asigurări sociale, restituirea de către stat a diverselor sume către cetățeni, se efectueaza pe baza deciziei primei instanțe, chiar dacă aceasta nu este definitivă.  Problema de haos legislativ, abia de aici apare! Întrucât dacă o instanța de apel pronunță o decizie contrară primei instanțe, decizia instanței de apel este și definitivă,  în baza legislației fiscale care protejează întotdeauna statuș și nu cetățeanul, persoanelele cărora li s-au restituit diverse drepturi de pensie în baza deciziilor primei instanțe, sunt obligate să restituie înapoi și în mod integral, sumele de bani încasate. Prin somație, executare si tot tacâmul specific unei legislații fiscale de sorgintă fascistă. (Expresia nu este deloc exagerată, fapt pt. care vom explica la final de ce legislația fiscală românească este de sorginte efectiv fascistă).

Situația descrisă anterior s-a produs și în cazul unui număr de militari în rezervă/retragere, în special din județul Argeș. Prima instanță le-a returnat toate sumele reținute Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011. Cea de-a 2-a instanță nu a mai confirmat însă verdictul primei instanțe. Fapt pt. care casele de pensii au trecut la recuperea sumelor deja rambursate pensionarilor, în baza legislației fiscale actuale. 

Aici au fost 2 situații! Urmare a somațiilor de executare silită înainte prompt de casele de pensii, parte din militarii în rezervă/retragere au depus pur și simplu cash în conturile caselor de pensii, toate sumele acordate în baza deciziilor primei instanțe. O altă parte a fost formată din militari în rezervă/retragere care nu au mai avut posibilitatea să depună întreaga sumă, aceștia fiind executați  silit de casele de pensii, prin popriri de 1/3 din cuantumurile pensiilor. Așa se procedează în România, indiferent dacă pensionarii provin din domeniul militar sau din cel civil. De reținut și un aspect secundar: între decizia primei instanțe și decizia cele de-a 2-a instanțe, pot trece și ani de zile.

Acum urmează un punct care poate crea confuzie, dacă nu este analizat cu atenție! Am precizat că situația descrisă este procedură standard în România, indiferent dacă este vorba despre pensionari militari sau civili! Pe fondul legislației haotice semnalate și urmare a căreia zeci de mii de pensionari erau executați silit, Parlamentul a adoptat în anul 2014, o lege celebră, respectiv Legea nr. 125/2014

Pe scurt, Legea nr. 125/2014 prevede astfel: 

- încetează orice executare silită a unui pensionar, indiferent dacă este civil sau militar, atât timp cât cauza executării silite are la bază fie erorile funcționarilor din administație, fie incoerența legislativă. O astfel de incoerență fiind și restituirea de către stat a unor sume de bani cu titlu de pensii în baza deciziilor primei instanțe, ca apoi în cazul în care  2-a instanță formulează o decizie contrară primei instanțe, pensionarii să fie executați silit, iar statul să își recupereze sumele distribuite;
- casele de pensii vor returna toate sumele deja încasate de la pensionarii executați silit, atât timp cât cauza executării silite are la bază fie erorile funcționarilor din administație, fie incoerența legislativă.

Modul de returnare a sumelor retinute prin executare silită, este stabilit prin Art. 1 (2) din Legea nr. 125/2014, respectiv prin  Art. 20 si 24 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014. Mai exact: în tranșe anuale egale, începând cu anul 2015, în luna octombrie a fiecărui an!

Și acum ajungem la miezul problemei!  O parte dintre militarii în rezervă/retragere cu pensii diminuate între anii 2011-2013, respectiv exclusiv cei care au acționat statul în instanță și au intrat în același timp și sub prevederile Legii nr. 125/2014, se află simultan în următoarea situație legislativă:

-  drept de rambursare a sumelor reținute în termen de 5 ani, începând cu anul 2015, în baza Art. 1 (2) din Legea nr. 125/2014;
drept de rambursare a sumelor reținute în termen de cel mult 2 ani, începând cu anul 2016, în baza Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

Sumele de restituit fiind aceleași! Diferenta dintre cele 2 legi mentionate, fiind doar de termen. Fiind evident că nicio hotărâre de guvern nu poate fi contrară, niciuneia dintre cele 2 legi.


Cum a procedat Guvernul Cioloș?

În situația descrisă,  Guvernul Cioloș a decis în mod ilegal, ca în cazul militarilor în rezervă/retragere aflați simultan sub incidența a 2 legi cu aceleași obiect - restituirea diferentelor retinute intre anii 2011-2013 (urmare a Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011), dar cu termene de restituire diferite, să eludeze și să încalce prin hotarare de guvern, prevederile Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Astfel încât sumele menționate se restituie militarilor în rezervă/retragere, în termenul cel mai dezavantajos - respectiv cel de 5 ani stabilit de Art. 1 (2) din Legea nr. 125/2014. Și nu în cel de 2 ani stabilit de
Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Cu toate că Guvernul Cioloș are obligația legală și constituțională, ca în astfel de situații, să aplice ambele legi simultan și nu pe cea care dorește.


Art. 1 (2), lit. a si c) incalca prevederile art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
In consecință, acei militari in rezervă retragere care a avut pensiile diminuate între anii 2011-2013, care și-au primit drepturile urmare a deciziilor primei instante, dar au returnat prin executare silită acele sume integral sau partial caselor de pensii, nu li se restituie sumele cuvenite in termen de 2 ani precum celorlalti militari in rezerva/retragere, ci in termen de 5 ani! Că așa au vrut mușchii Guvernului Cioloș!

Aceasta este pedeapsa sistemului ticălos pentru acei militari in rezervă/retragere care au indraznit să actioneze institutiile statului, in instanțe!

In conditiile in care este evident faptul că Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016 încalca in mod flagrant prevederile Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pe un fond care dovedește pe de altă parte și o rea intenție politică a guvernului în exercițiu, solicităm următoarele:

1]. Fie demisia in corpore a întregului guvern, precum și a secretarilor de stat desemnați politic din ministerele/instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională. Este vizata cu precădere, conducerea politică a M.Ap.N. - urmare a faptului că din informațiile deținute, este vorba de cazuri exclusiv din M.Ap.N., ceea ce determină varianta că prevederile Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016 au fost ticluite in laboratoarele politice ale M.Ap.N.

2]. Fie corecția în regim de urgență a  Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016, astfel încât și militarii în rezervă/retragere care reprezintă obiectul Art. 1 (2), lit. a) și c), să beneficieze de termenul de restituire de 2 ani prevăzut de prevederile Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. În caz contrar, termenul fiind de 5 ani urmare a efectelor prevederilor Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016.

In cazul în care ne ignorați cerințele perfect îndreptățite, nu spunem cum intenționăm să procedăm! Va fi surpriză vănătorească!  

Semnat: G. Olescu


REZUMATUL SITUAȚIEI 
PENTRU CINE NU ARE RĂBDARE SAU NU O ÎNȚELEGE CU EXACTITATE   

1]. Rezervistul POPESCU a avut pensia diminuata intre anii 2011, urmare a OUG 1/2011.
2]. Rezervistul POPESCU a actionat ministerul in judecata, iar instanta de fond a stabilit ca ministerul sa ii dea toti banii retinuti intre 2011-2013, inapoi. Sa zicem 20 000 lei.
3]. Casa de Pensii s-a conformat (are aceasta obligatie, chiar daca decizia primei instante nu este definitiva) si i-a virat rezervistului POPESCU toti cei 20 000 retinuti intre anii 2011-2013.
4]. Procesul a continuat, insa instanta de apel nu i-a mai dat castig de cauza rezervistului POPESCU, anuland decizia primei instante.
5]. Prin urmare, Casa de Pensii l-a somat sub amenintare de executare silita, pe rezervistul POPESCU, sa dea inapoi cei 20 000 lei. Iar daca rezervistul POPESCU nu i-a returnat pe toti gramada, Casa de Pensii l-a executat un pic silit, retinandu-i 1/3 din pensie.
6]. Rezervistul POPESCU s-a conformat si a dat inapoi cash toti cei 20 000. Ajungand iar in situatia initiala!
7]. Legea 125/2015 a stabilit insa ca statul sa returneze toti banii pensionarilor somati/executati silit etc. Dar in 5 transe egale, intre anii 2015-2019.
8]. Rezervistul POPESCU a primit prima transa: una de 4 000 lei in 2015, Ar mai avea de recuperat inca 4 transe a 4 000 lei, in anii 2016, 2017, 2018 si in 2019.
9]. Intre timp apare Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu obligatia sa ii restituie sumele retinute rezervistului POPESCU intre anii 2011-2013, maxim pana in 2017. Ar mai avea de recuperat inca 16 000 lei, 4 000 fiindu-i deja restituiti in baza L. 125/2014. In baza Art. 121 din L. 223/2015, cei 16 000 lei ar trebui restituiti pana in maxim 2017.
10]. Numai ca vine Guvernul Ciolos cu H.G. nr. 146/2016 care in mod ABUZIV, NU ii mai aplica rezervistului POEPESCU prevederile Art. 121 din L. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Astfel incat rezervistul POPESCU ramane cu termenul cel mai dezavantajos de restituire de 5 ani.
11]. Urmare a Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016, rezervistul POPESCU isi primeste banii de recuperat la 2 ani dupa esalonul principal.

Si s-a mai agitat si prin procese etc. Ca asa au vrut muschii lui Ciolos, Otiliei Sava si celor care au contribuit la ticluirea Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016.

Morala fiind ca rezervistii care indraznesc sa actioneze in instanta institutiile statului, sunt ..uti! Intr-un fel sau altul!  De oamenii diabolici care conduc institutiile statului! Precum cei care au contribuit la redactarea
Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016. 


UPDATE CU IZ DE SCANDAL ȘI MAI MARE

Situatia este in curs de verificare! Pe fond, un militar in rezerva din M.Ap.N. a beneficiat in octombrie 2015, de prima transa anuala din 5, urmare a efectelor Legii nr. 125/2014 (a casigat in instanta pe fond, dar a pierdut la apel, fapt pt. care a returnat cuminte toata suma, cash). Urmand ca in baza legii mentionate sa beneficieze de inca 4 transe, in fiecare octombrie a anilor 2016-2019. 

Ce s-a intamplat? In primul rand ca militarul in cauza este sarit, bineinteles, din schema de aplicare a termenului de 2 ani prevazut de Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, in mod ilegal, urmare a prevederilor Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016. Ca atare, este victima a Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016, termenul sau de restituire fiind prin vointa excusiva a Guvernului Ciolos, de 5 ani, si nu de 2 ani ca la majoritate!

Dar ca lucrurile sa devina si mai explozive.  In luna octombrie 2016, rezervistul mentionat a primit a 2-a transa cf.  Art. 1 (2) din Legea nr. 125/2014. Urmata insa imediat de somatie de la Casa de Pensii a M.Ap.N. sa restituie suma ca fiind (cica) incasata necuvenit. In noiembrie nu a beneficiat de nimic in baza Art. 121 (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, fiind exclus de la aplicarea legii urmare a efectelor Art. 1 (2), lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016. Asa ca circul este complet!

Nu cunoastem urmarea, dar poate intervine rezervistul in cauza sa ne povesteasca reactia Casei de Pensii a M.Ap.N., la notificarea inaintata de acesta!

miercuri, 30 noiembrie 2016

1 Decembrie! Republica serbează Marea Unire înfăpuită de bunicul Regelui Mihai I al României!

De ce am intitulat astfel, titlul? Dintr-un motiv relativ simplu! Din cauză că de-a lungul vremii am constatat că există suficient de multe persoane (poate chiar prea multe), mai ales din categoria republicanilor convinși, care nu au aflat încă sau nu conștientizează că Ziua Națională a Republicii România, semnifică Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Și care a fost realizată de bunicul Regelui Mihai I al României, adică în timpul monarhiei, nu în republică! Detalii de exemplu, aici!

Altfel spus, la 1 Decembrie 2016 vom serba din nou, cu toții, un moment unic al istoriei noastre. Moment pe care, din păcate, dovedim că nu mai suntem capabili să îl reedităm. Cel puțin în actuala conjuctură politică și în actuala formă de organizare statală. Fapt pt. care vă readucem aminte că Romania de astazi este mai mică decât cea care ne-a fost lăsată moștenire de Regele Ferdinand I al României. Republica instalată în 1947 nefiind doar incapabilă să recupereze moștenirea Regelui Ferdinand I al României, ci și complet dezinteresată!

Ca atare, mâine vom serba din nou, doar o amintire a unei Românii marețe de altădată! În rest, cunoaștem cum vor evolua lucrurile:

- politicienii republicii vor mima (ca de obicei) că respectă istoria;
- politicienii republicii vor mima (ca de obicei) că își respectă propriul popor - lucru nedovedit însă și la modul faptic, cel puțin în ultimii 6 ani;
- aceiași politicieni ai republicii vor mima (tot ca de obicei) că își respectă și armata - lucru nedovedit la modul faptic, și tot cel puțin în ultimii 6 ani;
- armata si populatia vor mima (tot ca de obicei) că îi respectă pe mai marii republicii și pe politicienii acesteia;

Pentru românii de rând, ziua de mâine va fi un nou prilej de sărbătoare și bucurie! Pentru puțini - și cu un real iz patriotic, pentru cei mai mulți - doar o nouă ocazie  pt. diverse chefuri și ciolhanuri!

Oricum ar fi, cu bune și cu rele, adresăm tuturor românilor un călduros "La mulți ani!". 

Notă: Ca de obicei, vor urma si huiduieli binemeritate la adresa oficialitatilor. Detalii de exemplu, aici! Un ac in carul cu fân, ceea ce inseamna ca ceilalti romani sunt extrem de fericiti cum sunt calăuziti in beznă de farurile, halogenele si alte lumini ale natiei!


UPDATE 1

Date despre parada militară - aici! Elemente de noutate: participarea in premiera a unor detasamente din Germania, Marea Britanie, Italia si Slovacia, alaturi de militarii unor state care au mai participat la astfel de evenimente si in trecut. Armata Marii Britanii va fi reprezentată la defilare de militari din cadrul Regimentului Regal Irlandez "Pipes and Drums"! Un alt element de noutate: la parada participa si avioanele F-16 Fighting Falcon.

 UPDATE 2


joi, 24 noiembrie 2016

Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. returnează (de) astăzi (24.11.2016), diferențele acelor rezerviști "măcelăriți" între 01.01.2011-01.10.2013 prin efectele Legii Fasciste nr. 119/2010 a guvernării sectante potocalii!

   Comunicat de presă referitor la punerea în aplicare a dispoziţiilor Art. 121 din Legea nr. 223/2015

Comunicatul poate fi studiat aici. Iar mai jos este redat la modul integral. Obiectul comunicatului il reprezinta exclusiv cei cca. 26500 de militari in rezerva/retragere carora le-au fost diminuate pensiile in perioada 01.01.2011-01.10.2013, urmare a Legii Fasciste nr. 119/2010 marca Băsescu/Boc/Oprea/U.D.M.R. & alte minorități etnice. Legea amintita a desființat efectiv pensiile militare de stat pt. zeci de mii de militari, în cel mai nedemocrat mod cu putință, respectiv după ieșirea din sistem cu drept de pensie militara. Dintre acesti zeci de mii de militari, cca. 26 500 au fost trimisi pe esafod prin diminuarea dramatica a pensiilor lor, in multe cazuri familii intregi fiind condamnate la a supravietui sub limita de subzistenta! Si ceea ce este cel mai grav, prin gestul politic efectiv fascist, un nr. nedefinit dintre acesti 26 500 a fost expediat direct spre cimitir!

Cu această ocazie readucem aminte militarilor care au avut pensiile diminuate in perioada 01.01.2011-01.10.2013, faptul că sumele în cauză li se restituie în baza Art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu următoarele mențiuni:

-  numai în urma unei cereri prealabile;
- în termenele prevăzute la Art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 146/2016 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (a se vedea aici).

(Am efectuat aceste precizari, intrucat este evident ca au existat dintotdeauna foarte mulți militari in rezerva/retragere, la fel cum exista si acum, care nu cunosc tertipurile legislative mioritice. Un astfel de tertip uzitat de vreo 15 ani in legislatia româna, fiind acela că beneficiile unei legi se răsfrâng doar asupra acelora care au aflat că trebuie să depună cereri de obtinere a respectivului beneficiu. Legiutorii procedand, in fapt, la o escrocherie juridico-legislativa tipic românească in ultima perioada, mizand pe faptul ca deși cei mai mulți cetățeni au auzit ceva de niște beneficii asa la modul generic, niciodată nu s-au gândit și la capcana legii, respectiv la faptul că trebuie să ceară în mod expres acele beneficii, mai exact în scris! De aceea, extrem de multi cetateni nici nu devin vreodata beneficiari ai unor legi favorabile, legi care se adreseaza din start doar unor putini cetateni care afla in mod mai mult sau mai putin accidental, dedesupturile acestor legi. Ceilalti cetateni fiind victime sigure, asteptand cu buna credinta, dar in zadar, sa li se aplice si lor legea "din oficiu"!).

In ordinea prioritatilor, dar si pentru echidistanta, admitem ca restituirea sumelor retinute celor 26 500 militari in rezerva/retragere este primul act de dreptate (relativă) transpus in practica de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, act de dreptate care nu a fost alterat nici macar de Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015. Foarte aproape pe acelasi esichier al dreptatii, se situeaza recalcularea pensiilor personalului militar pensionat intre anii 2011-2016 si care a avut drept legislatie a pensiilor valabila pt cursul carierei, Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Personal care s-a trezit insa in plina cariera, sau chiar la sfarsitul acesteia, deposedat in chip batjocoritor de cadrul legislativ cu care a fost ademenit sa serveasca Țara Paparudelor Politice!

In rest, cu regretele de rigoare, dar in ultimii 6 ani nu am sesizat nicio pozitie gureșă sau la bataie, mai relevantă a vreunui pensionar militar/a unei organizatii de militari in rezerva/retragere (cu exceptia S.C.M.D. - care insa a dat-o brusc "cotită" in 2012 când s-au schimbat regimurile politice), nici in favoarea celor 26 500 militari in rezerva/retragare măcelăriți în epoca portocalie, nici in favoarea militarilor activi carora li s-a schimbat regimul de pensionare, tot in epoca portocalie si tot in mod curvesc, respectiv spre finalul unei cariere infernale! Singurele opozitii veritabile fiind pe de o parte ale zonei "R-26500", pe de alta parte - le recunoastem ca fiind meritele de exceptie ale militarilor activi aflati inca in sistem in perioada 2011-2016! Orice alte atitudini reprezentand simple scenete cu portomonee "gonflate" in mod conjunctural!


Nemulțumirile pensionarilor militari privind Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 a Guvernului Ciolos (ordonanta care a "violat" cuantumurile pensiilor militare de stat), se acutizează! Conducerile politice ale ministerelor (similare), precum și ziarul armatei "Observatorul militar", adoptă poziția mutului (ca de obicei)!

Materialul de față se doreste a fi realizat cu coparticiparea interlocutorilor si îi indeamnă pe toti militarii nu numai în rezervă/retragere, ci și pe cei în activitate, să se exprime liber! Oricum, legat de procesul de recalculare a pensiilor (semi)militare (inclusiv a celor de urmas si de invaliditate), restituirea diverselor diferente, cresterile sau diminuarile de cuantumuri etc., nu avem alte variante sa aflam realitatea completa, decat numai daca ne informam reciproc!

Va aducem la cunostinta pe aceasta cale - urmare a unor evenimente recente, ca avem confirmarea ca toate conducerile politice ale ministerelor sunt efectiv isterizate, urmare a faptul ca avem tupeul sa ne exprimam liber si sa prezintam realitati diferite fata de cele agreate de politica de partid si de stat, precum si de politia politica! 

Va readucem aminte situatia legislativă in care ne aflam! Parlamentul României a adoptat Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, aceasta fiind promulgata de presedinte. Intr-o democratie autentica, legea ar fi trebuit sa intre in vigoare asa cum a fost adoptata de Parlament si promulgata de Presedintie! 

Numai ca cu cateva zile inainte sa intre in vigoare, Guvernul Ciolos a urinat un pic pe Constitutia Romaniei, care prevede la Art. 61 (1) că Parlamentul ar fi "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Jetul de urina fiind astfel improscat până la rădăcini, respectiv fix pe poporul român, via organul său reprezentativ suprem!

Astfel, Guvernul Ciolos a modificat Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015. Efecte? Scaderea bazei de intiere a pensiilor militare de stat de la 80% la 65% si a plafonului maxim de la 100% la 85%. Per ansamblu, acest fapt reprezinta o diminuare prin vointa unilaterala a Guvernului Ciolos, cu cca. 30%, a cuantumurilor pensiilor militare de stat stabilite de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

In legatura cu ceea ce s-a intamplat, conducerile politice ale tuturor ministerelor (similare) au luat pozitia mutului!  Vă readucem aminte că o conducere politica a unui minister (ministri, secretari de stat, consilieri), este formata din persoane desemnate politic despre care istoria ultimilor 6 ani, precum si cea recenta, demonstreaza nu au nicio legatura cu interesele personalului ministerelor in cauza. Dimpotriva, conducerile politice submnineaza interesele personalului militar.

In ceea ce priveste ziarul "Observatorul Militar" - parca nu cunoastem? Este o gazeta de parada care prezinta orice, inclusiv osanale catre ministrii care au taiat in 2011 pensiile militarilor. Cu o exceptie: gazeta amintita nu pomeneste absolut niciun cuvant despre nemultumirile existente in randurile personalului militar cu privire la terfelirea drepturilor acestuia de catre clasa politica, in frunte cu nepretuitele si stimatele conduceri politice ale ministerelor (similare)! 

Nemultumiri ale pensionarilor militari privind Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015
 a Guvernului Ciolos (ordonanta care a "violat" cuantumurile pensiilor militare de stat)

Materialul va fi continuat avand la baza sesizarile diferitilor interlocutori. Vor fi atasate pe parcurs, acele interventii (pot prezenta corecturi minore - gen prescurtari, revizuire punctuatie, reasezare in text etc., in niciun caz privind fondul problemei) care descriu la obiect, ceea ce se intampla negativ in procesul de recalculare a pensiilor militarilor!

Ionel Boerean - 23 noiembrie 2016, 20:19. "Buna la toti! Eu, Col. Av., zburat 23 ani MIG-21, fost loctiitor Cdt. R. Av.V., solda bruta aleasa ultimile luni ale 1989 (8268 lei in fiecare luna). Pensie dupa legea lui Boc 5600 lei, acum 2718 lei. Chiar si daca nu se dadea ordonanta lui Ciolos, pensia recalculata ar fi fost aceeasi. 1]. Am cerut arhivei copie stat de plata defalcat. 2]. Inaintez contestatie. 3]. Dupa raspunsul la contestatie, chem ministerul,in instanta, sustinand ca metodologia de calcul incalca litera si spiritul legii, respectiv Art. 28. Sa auzim de bine!"

Guiu Gheorghe - 23 noiembrie 2016, 22:12. "Am avut onoarea sa va cunosc foarte bine domnule comandor, am zburat impreuna, am trecut Revolutia impreuna, dar aceasta lege nu v-a luat in calcul decat functia, gradul si vechimea. In acea perioada nu existau sporuri, asa ca nu au luat in calcul nimic. Daca ati fi iesit astazi de pe aceasta functie (normal ca aveati si OSCAR de 50%), pensia ar fi fost de 11 000. Asta este respectul pe care Ministrul Apararii l-a acordat pensionarilor prin emiterea M 25/2016, nerespectand art. 109 din Legea 223, actualizata". 

Virgil Stancu - subofiter parasutist (corespondenta privata, diminuare usoara, date complete dupa  solicitarea acordului de publicare). Acord primit. Mesaj: "Media soldelor alese la nivel an 2007 este de 3400 lei. Pensie in baza O.U.G. nr. 1/2011 = 3 040 lei. Recalculata 2 966 brut. 6 sporuri la punctul "g": clasa parasutare, confidentialitate, risc/pericol  aerodrom, cond. periculoase sau vatamatoare, incordare psihica. Variatii foarte mari intre procente, de ex. intre 24,410 si 9,820. Sanatate maximă!"

Interlocutor "M" 24 noiembrie 2016, 09:01"Regret sincer ca in aceste zile la conducerea atat a S.M.F.A., cat cat si a S.M.G. sunt oameni care nu mai respecta munca si inima depusa in activitate de predecesorii lor. Sunt sigur ca toti pilotii, de fapt toti cei care au o activitate depusa majoritar inainte de 1989, vor pierde la pensie. Vom vedea cu totii cat de bine a fost studiata aceasta lege si cat de mult s-au implicat sefii structurilor din M.ApN. Este mai mult decat umilitor ca UN PILOT MILITAR CARE A ZBURAT 23 DE ANI PE SUPERSONICE, SA IA PENSIE CAT JUMATATE DIN PENSIA UNUI SEF DE POST (nota red.: pensionat dupa anul 2014). Sper ca cineva din viitorul parlament, de la presedintie sa citeasca si sa traga un semnal de alarma cu privire la batjocura la care sunt supuse elite ale acestei tari. Ma refer la piloti, scafandri, parasutisti, etc. Cu deosebit respect".

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Ce se mai întâmplă la 15-30 minute distanță de zbor a unei rachete balistice ostile față de România?

Portavionul rusesc "Amiral Kuznețov" in actiune pe coastele mediteraneene ale Siriei.  Aparate de zbor aflate pe portavion: Suhoi SU-33 (multirol), MIG-29K (variantele KR si KUBR - multirol), elicoptere de atac KA-52K (mass media le caracterizeaza ca fiind de atac, dar in realitate indeplinesc o gama mult mai complexa de misiuni). Din analiza de ansamblu a portavionului, observam cu usurinta platforma de lansare a rachetelor balistice, izbitor de asemanatoare  (cel putin ca design) cu platforma AEGIS instalata si in Romania, probabil la Deveselu. Spunem probabil si nu sigur, intrucat desi oficialii afirma ca la Deveselu ar fi instalata platforma AEGIS, relieful deschis al zonei este total contraindicat pt. amenajarea unor astfel de platforme. In videoclipul de mai jos apare si renumitul bombardier strategic TU-160, lansat in operatiuni cel mai probabil de pe continent (este cel mai mare avion de luptă din lume și în același timp cel mai mare supersonic din istorie, are aripi în săgeată de geometrie variabilă - asa numitele  aripi mobile).

 


Videoclipul de mai jos este dedicat improspatarii cunostintelor unor useri, convinsi ca avionele rusesti nu pot indeplini misiuni la mare distanta, urmare a autonomiei reduse de zbor. In videoclip se poate observa insa faptul ca si avioanele rusesti uziteaza in mod curent, realimentarea in zbor. In videoclip apare si bombardierul strategic TU-95MS (poate transporta inclusiv rachete cu incarcatura nucleara), fiind evident ca acesta ationeaza in zona Siriei cu lansare de pe continent, nu de pe portavion.  


joi, 17 noiembrie 2016

Să nu iți vine dracii ca militar român, iar la război să te înrolezi mai bine la ruși? Iată cum își tratează patria română pe propriii militari în rezervă/retragere!

Pensie recalculată a unui colonel român cu cca. 36 ani vechime efectivă și (numai) 52 ani vechime cumulată. Noul cuantum stabilit pensiei ofiterului superior este cu cca. 40% mai redus, decât cel anterior. Vă readucem aminte că diminuarea cuantumului pensiei ofiterului a fost posibila urmare a unui act abuziv al Guvernului Romaniei condus de premierul Ciolos. Guvern care sfidand Parlamentul Romaniei despre care Constitutia pretinde ca ar fi (cica) organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, a modificat Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu consecintele diminuarii bazei de initiere a calculul pensiilor militare de la 80% la 65% si a plafonulului maxim de la 100% la 85%. Actul Guvernului Ciolos este concretizat in Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 (ordonanta care include de altfel, si alte atacuri murdare si marsave, nu doar asupra militarilor, ci si asupra altor cetateni romani)!

Vă readucem aminte că ofițerului i se menține totuși în plată vechiul cuantum (cuantumul mai avantajos). Cu toate acestea, patria română a reușit să îi bage colonelului, mortul în casă. Din următoarele motive:

- la schimbarea legislatiei privind pesiile militare în anul de grație 2011, dementa clasă politică românească, precum si magistratii C.C.R. aserviti acesteia, si-au bagat picioarele in el de cuantum mai avantajos, expediind direct spre cimitire zeci, sute sau mii de militari in rezerva/retragere. Iar istoria se poat repeta oricand, tinand cont de labilitatea scenei politice romanesti;

- in privinta cuantumului mai avantajos, materialul de aici publicat in data de 31 octombrie 2016, demonstreaza fara echivoc ca respectivul cuantum mai avantajos nu mai are nicio valoare la stabilirea pensiilor de urmas. Republica stabilind urmasilor militarilor in rezerva/retragere trecuti in nefiinta, niste pensii raportate la cuantumul diminuat al pensiei recalculate si nu la cuantumul mai avantajos mentinut in plată, militarilor, pe timpul vietii!

Alte date? Demnitate, onoare, patrie, să aperi națiunea română chiar cu prețul vieții? Iar patria și națiunea îți trântesc o decizie de recalculare a pensiei, cu cuantum diminuat cu 40%? Chiar dacă este menținut în plată cuantumul mai avantajos, impactul în sine asupra militarilor nu poate fi decât unul de dezonoare și umilință profundă!

Va readucem aminte ca la acest moment O.U.G. nr. 57/2015 se afla in curs de aprobare prin lege, de catre Parlamentul Romaniei. Iar din datele pe care le detinem, niciun parlamentar roman indiferent de formatiunea politica de care apartine, nu are nimic contra deciziei Guvernului de diminuare a pensiilor militarilor prin efectele Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015.




UPDATE

Cu dedicatie pt. un user din aeronautica (despre care cel mai posibil ca nu a fost navigant, ci mai degraba din personalul de intretinere sau din zona auxiliara), care nu a auzit pana la aceasta ora ca in armata exista 9 tipuri de activitati/specialitati cu risc extrem, si nu doar aeronautica. Aceste 9 tipuri de activitati/specialitati formand grupa de munca denumita alte conditii. Ocazie cu care userul in cauza va afla ca grupa de munca extrema denumita alte conditii, include si pe infanteristii care desfasoara misiuni in teatrele de operatii/campanie/mobilizare, precum si alte activitati/specialitati, nu doar aeronautica. Cu toate acestea, userul in cauza pretinde ca doar el ca fost militar in aeronautica ar trebui sa beneficieze de sporuri salariale si de o pensie mai mare - chiar daca nu a calcat niciodata pe front, si nicidecum si ceilalti militari din aceeasi grupa de risc profesional! Dintre ultimii, unii fiind deja mutilati pe front! Fara sa mai facem referiri si la cei care au trecut in lumea de dincolo, pe front! 

 


luni, 14 noiembrie 2016

Despre apelul S.C.M.D. privind participarea militarilor in rezerva/retragere la mitingul antiguvern, organizat pe data de 15 noiembrie!

Datele despre apelul S.C.M.D. pot fi regasite aici! Liderul S.C.M.D. face referiri la un conglomerat de revendicari. Printre revendicari regasim de interes pentru militari, abrogarea Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015. In legatura cu articolul incriminat, va readucem  2 elemente importante:

1]. Unul negativ: articolul incriminat a diminuat in mod brutal baza de initiere a calculului pensiilor militare de la 80% la 65% si plafonul maxim de la 100% la 85%, Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 modificand astfel in mod grosolan prevederile initiale stabilite prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat! Pe ansamblu, modificarile respective au determinat ca pensiile militarilor sa fie achitate intr-un cuantum mai mai cu cca. 30%, decat cele care ar fi rezultat prin respectarea prevederilor initiale din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat!

2]. Unul pozitiv. Despre care am realizat ca multi militari in rezerva/retragere nu sunt convinsi. Va readucem aminte ca Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat in forma sa initiala, are  o omisiune  de proportii in ceea ce priveste revenirea la pensiile militare de stat si a personalului militar pensionat anterior anulului 2011. Am stabilit in acest sens faptul ca Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat in original, prezinta prevederi ambigue d.p.d.v. al termenului stabilit pt. recalcularea si actualizarea si a pensiilor personalului militar pensionat anterior anulului 2011, ca singura cale de revenire si a acestui personal la pensiile militare de stat. Termenul prevazut in Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat fiind mai mult de ordin ipotetic, respectiv in maxim 24 luni de la proxima majorarare a soldelor militarilor in activitate care ar fi efectuata sau nu, dupa intrarea in vigoare a legii.

Prin urmare, Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 a corectat omisiunea din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat in ceea ce priveste personalul pensionat anterior anului 2011, dar in schimb a diminuat baza de initiere a calculului pensiilor militare de la 80% la 65% si plafonul maxim de la 100% la 85%.

Legat de situatia creata, liderul S.C.M.D. solicita abrogarea intregului Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015. Ceea ce inseamna pe de o parte un element pozitiv concretizat prin revenirea la procentele initiale de calcul prevazute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pe de alta parte un element negativ concretizat in excluderea din procesul de recalculare/actualizare si a pensiilor personalului pensinat anterior anului 2011!

Mai departe, fiecare este sa liber sa apecieze cum considera, situatia in care ne aflam! Tot ceea ce este cert fiind doar faptul ca o mare majoritate din ce in ce mai larga din cadrul militarilor in rezerva/retragere, doarme in izmene! La fel ca si sindicatele politistilor care dovedesc din nou ca nu mișcă nimic pentru drepturile personalul propriu aflat deja in pensie! Lucruri sesizate din plin si de spectrul politic si care dupa cum bine observam, joaca ping-pong cu noi, dupa bunul plac! 


UPDATE

Dedicat userului cu ID C.C. (pe langa alte zeci de ID-uri) care sustine in mod obsesiv ca M.A.I. nu emite decizii de recalculare, intrucat softul este blocat cu intentie. Softul nu este blocat, asa cum demonstreaza decizia de recalculare de mai jos.